În toată nebunia asta din decembrie 2024, am avut parte aseară de o doză de 90 de minute de „xtasy cultural” – Răzvan Mazilu + Astor Piazzola + Horacio Ferrer la care se adaugă muuuult talent și pasiune aduse de Ana Bianca Popescu, Gheorghe Visu, Lucian Ionescu (în cinci roluri), Emy Dragoï, totul într-un decor de vis creat de Dragos Buhagiar.
„Maria de Buenos Aires”, un musical de excepție ce este jucat într-un decor intim, ca de salon, la Teatrelli. Este un spectacol care nu îți lasă timp să te obișnuiești cu atmosfera și cu întreg setup-ul.
Ai intrat, te-ai așezat pe unul din scaunele sau fotoliile tapițate sau pe o canapea și apoi trăiești împreună cu actorii, împreună cu orchestra, împreună cu ceilalți spectatori.
Acolo, în acel mare salon în mijlocul căruia stă înțepenit un pat căruia îi lipsește un picior, acolo, pe scenă, te afli tu. Tu, actorii și alți 40-50 de spectatori. Participi. Îți vine să te implici, dar îți dai seama că ești doar un oaspete. Nu ai parte de dialoguri clasice. Ai parte doar de metaforă și poezie, rostite sau cântate având pe fundal un acordeon și o orchestră care parcă leagă totul. Trec 90 de minute și te trezești afară, în fața teatrului, și te întrebi ce ți s-a întâmplat.
Pleci spre casă fredonând melodia aia care nu-ți mai dă pace – Eu sunt Maria de Buenos Aires – și revezi fiecare personaj cu care ai avut onoarea să împarți scena în acea seară.