Micro romanul ăsta a fost ca un espresso bine făcut. Scurt, concentrat și fără zahăr, ca să poți fi atent la toate aromele. Mă bucur că l-am descoperit pe Mihai Radu și îmi place foarte mult cum scrie. Curajos, fără balast. Iată un exemplu:
El făcuse „bine”, ea făcuse „bine” în tot acest timp, fiecare avea un depozit de „bine”. Ea familie, o fatã, el familie, trei copii, Doamne, deci ambii erau doi mari producători de viață și bucurii, aceste uzine se priveau și își admirau una alteia stocurile de liniște, decență și normalitate.
Două personaje (eroi sau antieroi, depinde din ce unghi îi privești), din spectre sociale diferite, care se intersectează pentru a deschide o cutie a pandorei din care ies la suprafață tot felul de neajunsuri, foarte reale, foarte din zilele noastre.
L-am citit în notă de roman noir. Mi-a plăcut felul în care autorul a reușit, în puține pagini, să contureze fricile, stările și motivațiile celor două personaje.
Adina, jurnalista de succes, cu un nivel de trai peste medie, căreia îi este frică să nu piardă beneficiile pe care i le-a adus succesul profesional. Este în stare să-și pună și viața în pericol, să se înjosească, să sufere extrem pentru a-și apăra reputația.
Geo, ratatul social care încă trăiește cu mama lui, de care trebuie să aibă grijă. I-ar plăcea să iasă din tot acest context mizerabil, dar, când are ocazia să guste din ce ar însemna „cealaltă viață”, adică una fără lipsuri, pare că nu știe cum să-i facă față. Se reîntoarce în zona care îi este familiară, la ratații cu care s-a înconjurat.