„Este silex!” Asta voi spune de acum înainte, în loc de „este beton” sau „este marfă”. A fost nevoie să-mi rafinez și să-mi adaptez astfel limbajul după ce am citit cel mai nou roman al lui George Cornilă.
Nu știu dacă asta și-a propus autorul, dar a reușit să mă facă „să fiu” personajul cărții lui. Am trecut prin aceleași sentimente de confuzie prin care trece acesta, un scriitor care în urma unei traume ajunge să trăiască într-un univers propriu, în care amestecă realitatea cu urme de amintiri sau de personaje din cărțile sale. Mi-am dat seama de acest lucru abia la sfârșit, când avem parte de o clarificare care consolidează toate episoadele prin care trecusem alături de personaj până atunci.
Si de data aceasta, GC reușește să dea o notă sofisticată romanului, inserând pe tot parcursul acestuia un fel de multi-culture bites sau de elemente de genul „știați că …”. Le-am simțit ca având un rol de susținere a firului narativ, un reality check necesar în anumite momente, așa cum a fost și silex-ul pentru personajul principal.
Așa cum spuneam, pentru că GC a reușit să mă facă „să fiu” personajul cărții lui, la final am reușit să accept, cu resemnare, starea de confuzie, de apăsare și parcă de neputință în care s-a adâncit personajul principal. Acesta este, de fapt, noul context de viață în care personajul principal este constrâns să trăiască, un context ce este definit de fațete ce antagonizează cu propriile sale opinii despre ce este real.
Si de data aceasta, GC reușește să dea o notă sofisticată romanului, inserând pe tot parcursul acestuia un fel de multi-culture bites sau de elemente de genul „știați că …”. Le-am simțit ca având un rol de susținere a firului narativ, un reality check necesar în anumite momente, așa cum a fost și silex-ul pentru personajul principal.
Așa cum spuneam, pentru că GC a reușit să mă facă „să fiu” personajul cărții lui, la final am reușit să accept, cu resemnare, starea de confuzie, de apăsare și parcă de neputință în care s-a adâncit personajul principal. Acesta este, de fapt, noul context de viață în care personajul principal este constrâns să trăiască, un context ce este definit de fațete ce antagonizează cu propriile sale opinii despre ce este real.
Iată câteva citate pe care le-am găsit ca fiind relevante pentru cele de mai sus:
Nu muream, ci încercam să-mi dau din nou viață, s-o suflu în momâia plămădită în grabă din țărână, scobită pe dinăuntru, goală de amintiri.
Nu știam din ce parte să mă apropii de mine. Totul încremenit în jurul meu. Freeze-frame. Nu mai percepeam sunete sau culori. Priveam înăuntru, acolo era doar întuneric și prin acel întuneric încercam să apuc ceva, să mă prind de ceva, dar nu reușeam și mă prăbușeam în gol, căci iluzia prezentului se risipește fară trecut. Nici vitorul nu mai poate fi închipuit. Ești captiv într-o fracțiune de secundă care nu există, poate cel mai apropiat lucru de previață sau de postviață.