Aceasta este o opinie emoțională, de părinte care a citit cu multă încordare acest roman și care la final a simțit nevoia să-și îmbrățișeze copilul.
La fel ca și un alt cititor de pe Goodreads și eu „sper să nu fie o carte auto-biografică”. Deși, cred că valoarea romanului vine, poate, tocmai din tenta aceasta de jurnal personal în care a fost scris, jurnal personal în intimitatea căruia am fost lăsați să intrăm. Cel mai greu, dar și cel mai valoros exercițiu mi se pare a fi acela în care decizi să expui public, fără filtru (sau cu un minim filtru), bucăți din propria-ți viață însoțite de tot ce le definește: emoții, arome, traume, oameni, culori, locuri, cutume, tradiții etc.
Sabina Yamamoto a reușit, folosind un stil narativ deloc complicat, să ne dea acces la un exercițiu admirabil de reziliență. Am asemuit parcursul personajului principal ca pe cel al unui copil care învață să înoate, dar care este pus să facă asta, de fiecare dată, contra curentului, înghițind multă apă și sufocându-se ori de câte ori credea totul se va rezolva, că a ieșit la suprafață și va merge în direcția potrivită. Tot romanul este despre acest copil, indiferent de vârsta pe care o are în fiecare din momentele și locurile în care-l însoțim.
Și reziliența mea de cititor a fost testată alături de cea a acestui copil. Am avut o serie de întrebări care reveneau în mod constant în timp ce înaintam în paginile cărții: „de ce să-i faci așa ceva copilului tău?”, „de unde atâta nepăsare și egoism din partea unor părinți”, „câte poate să mai ducă copila asta?”. Și nu am un răspuns. Mi-e greu să găsesc un răspuns. Poate nici nu vreau să le găsesc acelor părinți o explicație.
Cu toate astea, romanul mi-a creat o stare pe care destul de greu am să o uit. Mi-aș fi dorit să petrec ceva mai mult timp în episoadele japoneze (o cultură interesantă). Mi-ar fi plăcut să aflu mai multe despre Maria, iar ea, ca soră mai mare, să fi avut un rol ceva mai important. Mi s-a părut că a fost lăsată să evadeze destul de repede din „infernul familial”.
Nu pot decât să o felicit pe Sabina. Este un roman ce pare simplu, dar care cred că nu a fost deloc ușor de scris. Aștept cu interes și următoarele tale texte. Îmi place mult stilul tău 🤗