Daniela Ulieriu este surpriza începutului de an pentru mine. Poate că și așteptările mele în ceea ce privește Regele din Bissap (Editura Polirom) nu au fost ca atunci când o carte este suficient de bine cunoscută pentru că toată lumea vorbește despre ea.
Romanul are o structură interesantă. Este format din secvențe, unele scrise parcă în stil de reportaj (în special cele în care este descrisă experiența din Camerun a personajului principal), iar altele scrise în stil de jurnal personal. Totul este povestit la persoana întâi. Sunt scene și/sau întâmplări povestite atât de eroina principală, cât și de alte personaje implicate în scenele respective. Tehnica aceasta a ajutat la ruperea ritmului de reportaj și la conturarea mai în detaliu a fiecărui personaj din roman.
Ce mi-a plăcut cel mai mult este însă felul în care m-am simțit citind cartea. Chiar dacă au existat suficient de multe referințe culturale (muzică, artă, literatură etc.) cu care eu, cititor, nu m-am intersectat până acum, asta nu m-a făcut să mă simt depășit și nu m-a încurcat în a urmări firul narativ. Descrierile făcute de autoare au fost foarte senzoriale. Simți foarte ușor totul: texturi, gusturi, mirosuri, stări.
Este un roman despre care îmi vine să spun că este scris, de la un capăt la altul, folosind un ton „cald”. Chiar și scenele care vorbesc despre traumă au fost scrise astfel, deși, prin natura lor, nu ar putea fi prea ușor asociate cu un ton „cald”. Toate astea demonstrează maturitate, asumare, împăcare cu trecutul. Din felul în care sunt construite capitolele care se desfășoară în Bissap, se vede că autoarei i-a plăcut întreaga experiență personală pe care a trăit-o în Africa.
Mulțumesc, Daniela Ulieriu, pentru că m-ai ajutat să învăț ceva nou despre o cultură care nu este ușor accesibilă.
Romanul are o structură interesantă. Este format din secvențe, unele scrise parcă în stil de reportaj (în special cele în care este descrisă experiența din Camerun a personajului principal), iar altele scrise în stil de jurnal personal. Totul este povestit la persoana întâi. Sunt scene și/sau întâmplări povestite atât de eroina principală, cât și de alte personaje implicate în scenele respective. Tehnica aceasta a ajutat la ruperea ritmului de reportaj și la conturarea mai în detaliu a fiecărui personaj din roman.
Ce mi-a plăcut cel mai mult este însă felul în care m-am simțit citind cartea. Chiar dacă au existat suficient de multe referințe culturale (muzică, artă, literatură etc.) cu care eu, cititor, nu m-am intersectat până acum, asta nu m-a făcut să mă simt depășit și nu m-a încurcat în a urmări firul narativ. Descrierile făcute de autoare au fost foarte senzoriale. Simți foarte ușor totul: texturi, gusturi, mirosuri, stări.
Este un roman despre care îmi vine să spun că este scris, de la un capăt la altul, folosind un ton „cald”. Chiar și scenele care vorbesc despre traumă au fost scrise astfel, deși, prin natura lor, nu ar putea fi prea ușor asociate cu un ton „cald”. Toate astea demonstrează maturitate, asumare, împăcare cu trecutul. Din felul în care sunt construite capitolele care se desfășoară în Bissap, se vede că autoarei i-a plăcut întreaga experiență personală pe care a trăit-o în Africa.
Mulțumesc, Daniela Ulieriu, pentru că m-ai ajutat să învăț ceva nou despre o cultură care nu este ușor accesibilă.
foto credit: revista FAMILIA